Auzi, tu pictezi si bani?

1. Esti pe un blog care se numeste brainonbrain pentru ca te duce capul si pentru ca ai putea sa faci chiar brainstorming cu ideile care mai apar, razlet, aici. Comenteaza, ca nu esti animal.

2. Sunt un mare idiot ca n-apuc sa scriu decat din an in paste si nu-ti dau sansa sa faci brainstorming si sa-ti despoi niste creier aici, cum se despoaie niste piele prin albume pe facebook.

3. Ideea de azi vine din faptul ca atunci cand esti incarcat cu toate grijile de peste zi, sa mor daca reusesti sa fii creativ sau artist sau liber in vreun fel. Tragi de tine la munca pana se face seara si apoi te duci acasa ca un metrou care nu mai opreste nici in statii.

Poate ai nevoie de un moment de relaxare. Pentru unii momentele astea se intampla atunci cand fumeaza o tigara (singuri!), pentru altii atunci cand isi odihnesc fesele pe un colac moale de veceu (singuri!) sau cand respira greu, orgasmic, printre cearsafuri (de preferat nu singuri).  E momentul in care te detasezi de piticii aia care iti bat cu bormasina in cap si in care incepi sa fii atent la lucrurile mici de langa tine. Auzi masini trecand pe strada, canta ceva muzica de la un televizor uitat aprins in alta camera, se ridica fum in diferite forme din tigara, scarile se imbina amuzant cu un picior de balustrada. Esti acolo. Si te loveste ceva. Si e tare. Inspiratie!

Pai n-ar trebui sa ne loveasca mai des? Cumva sa scapam cand vrem noi de grijile alea. Poate sa nu le avem deloc. Da’ n-ai cum, ca alea sunt strans legate de nevoia ta de bani. Tre sa muncesti, sa fii responsabil si matur, ca sa faci bani. Si cu arta nu faci bani, nu? De fapt banul e cam cel mai mare dusman al artei. E ala de care artei i-a zis ma-sa sa se fereasca. Doar ca arta s-a facut acum o gagica bunoaca si daca ar stii sa se imbrace si sa se promoveze, l-ar cam face pe ban la buzunare.

D-aia m-am gandit ca ar fi foarte tare ca cineva (eu sau cine altcineva o sa isi bage in buzunar ideea asta) sa faca o agentie de publicitate care sa se specializeze pe promovarea artei. Domne’ artistii sunt talentati si stiu ei ce fac acolo in treaba lor, da’ nu stiu sa se promoveze. Ca n-au stat ei toata viata sa se gandeasca la ce vor oamenii din jur, masele. Nu stiu cum sa vanda si uneori nici nu mai vor. Eu s-au gandit invers, inspre interior. Foarte bine. Da’ n-ar fi tare daca cineva s-ar ocupa sa aduca si bani din asta? Sa reduca grijile artistului, pentru ca artistul sa auda linistea florilor cand cresc?

De aici pleaca discutia. E o idee buna? Aberez eu aiurea in pauza la munca, din cauza de shaworma stricata? Ai vreo idee despre cum ai putea sa promovezi o bucata de arta? Ai o bucata tare de arta de care ar putea sa auda aici unu’ cu o bucata de creier in plus si pe care sa o promoveze apoi? Shoot.

Anunțuri

Musical Brainstorming

Mi-a venit de curand o idee care imi pare a fi foarte fezabila si, in scopul blogului, zic sa ploua cu creiere horny si cu idei tari de la voi, ca poate o ducem de la stadiu’ de embrion la ala in care ii taiem cordonu’ ombilical si o facem sa cante. Uite despre ce e vorba.

Pasul 1. Avem un club, deci cu spatiu, cu podea, tavan, lumini, toate cele. Cel mai important e sa aiba instrumente. Clasic. Specifice unei formatii obisnuite. Nu d-aia care vrea in topuri pe la radio. Asa. Si un calculator ar fi bun, cu un soft de inregistrare.

Pasul 2. De creat si promovat (fiecare cum poate) un eveniment de genu’ Musical Brainstorming. Ce inseamna asta? Adica te inscrii pe o lista ca manuitor de instrument sau ca textier si vii in seara cu pricina la club. Desi eu ma astept sa incepem de dimineata. O sa fie o zi lunga!

Pasul 3. Cum ne desfasuram la fata locului? Toata lumea se relaxeaza, se simte bine. Asta in primul rand. Muzicienii si textierii se impart in echipe de cate 5. Fiecare grup de 5muzicieni + 5textieri are instrumentele la dispozitie o ora. Astfel. Muzicienii imagineaza o linie. Textierii beau pe langa ei in timpu asta. Se hotarasc asupra unui ghid de voce. O sa fie ceva bombanit acolo, pentru ca textierii sa-si dea seama care e masura versurilor. Inregistreaza treaba. Predau instrumentele urmatoarei echipe si au timp pentru texte pana la finalul evenimentului, cand o sa mai primeasca 30 de minute de inregistrare a piesei complete.

Pasul 4. La sfarsit inregistram toate piesele. Ascultam compilatia si o dam pe net (De fapt pe net tinem update cu tot ce se intampla acolo). Avantajul compilatiei e felul in care a fost realizata. Intr-o singura zi, intr-un singur eveniment, cu trupe stranse ad-hoc si total aleator. That’s new and cool. Asta inseamna presa si promovare gratuita. Si oricine poate sa apara pe compilatia asta. O facem periodic si devine un brand. Aaa… si ar trebui ca fiecare echipa sa aiba si un indrumator, dintre oamenii care stiu muzica bine! Da. da!

Pasul 5. Asta e de fapt pasul 0 dar nu conteaza. Tot proiectul poate fi cumparat de o companie care are chef de o promovare neconventionala tare, care vrea sa se asocieze cu muzica si sa isi vada numele pe o compilatie autopromovanta pe net. Ii dam si sens. Am putea, de exemplu sa avem o companie care comercializeaza geamuri, ferestre, termopane termopane. Incadram concurentii intr-un cub de geamuri, ca sa ii izolam de restul clubului, branduim toata treaba si pac! „Compania de geamuri care iti mentine inspiratia inauntru!”

Gata, mie mi-ajunge. Haideti voi cu idei, ca eu sunt la munca si am treaba! 🙂

Primul post. Dupa calendarul ortodox

Primul post, dupa cum e si onest/crestinesc, tre sa fie chiar textul care (in lumea reala) a dus la nasterea acestui blog semi-senzational (intr-un altfel de lume reala.beta). Multumiri Eliza Rogalski pentru sutul in fund si furazolidonul de dupa!

Tsunami-ul digital si reporterii

A fi reporter, mai ales intr-o televiziune muzicala, nu mai e de ceva vreme un atribut cu care sa te lauzi. Am gasit cu totii raspandite pe net virale cu pitipoance purtatoare de microfoane sau umilite de Despoti ai muzicii romanesti. Ceea ce ma duce la primul punct al plangerii de fata: viralul.

In noua meserie de reporter, materialele filmate si montate, in cateva ore probabil, au o viata de cateva minute pe televizor insa sunt Duncan McLeod pe net si, daca n-ai punctat acolo, poti sa te lauzi cu ce audiente vrei. E drept ca departamentul de marketing nu calculeaza view-urile de pe youtube atunci cand se vinde publicitatea insa e in joc imaginea si awareness-ul postului. Ce tare ar fi sa se ocupe cineva de trainingu’ unor oameni “VIRALI” in redactie. Sa stii ca aia cand pleaca pe teren iti aduc ceva! Dar sa revenim pe terenul nostru. Provocarea ramane acum sa ai materiale cu potential viral insa care nu depasesc calul si care raman inteligente. Problema e ca nici nu trebuie sa depasesti calul. Aproape sigur o sa reusesti sa superi pe cineva.

Iar asta o sa se simta. Ajungem la a doua problema din noua meserie de reporter. Feedback-ul e foarte dur. Daca ai facut un interviu cu Puya si l-ai postat pe net, e bine sa nu te uiti prea des la comentarii. Fanii gasesc mereu motive sa loveasca in reporter pentru ca ei, fie gandesc altfel, fie au impresia ca artistu’ respectiv o sa se uite pe pagina aia de youtube si o sa ii sune apoi sa-i cheme la o cafea, ca i-au facut un serviciu. Acum au si modalitatea de a le face publice. Cred ca reporterul nou nu e slab de inger, intelege ca, de multe ori fanii sunt subiectivi si ia in considerare targetul caruia i se adreseaza, inainte sa deschida microfonul. Pentru ca interviul pe care il faci, daca ajunge pe net, o sa fie accesat strict de fanii personalitatii cu care vorbesti (sau de fanii tai da’ mai ai pana acolo!).

Microfon, insa, poate avea oricine acum, la fel ca si o camera si, prin net, un canal de emisie si promovare. Astfel, la fel ca si in PR, lupta devine una a ideilor. Daca ai un blog cat de cat serios poti obtine acreditari la aceleasi evenimente ca si reporterii televiziunilor nationale de muzica. Daca mai ai si ceva idei despre cum sa arate materialele tale poti obtine substantial mai multe view-uri decat ei, cu o investitie foarte mica. Pe piata de la noi este foarte putin exploatat videoblogging-ul cu oameni antrenati. Eu vad insa totul ca o revolutie stand sa izbucneasca. Tot ce lipseste e un organism care sa fidelizeze un numar de consumatori pe internet, folosind content de videoblog profesionist updatat constant. Pentru asta e nevoie de promovare inteligenta, de implicare a consumatorilor (da. aia care injura in commenturi pot sa faca si treaba buna daca primesc ce au nevoie) si de putine resurse. Problema e ca patronii trusturilor de presa au inceput sa intrevada oportunitatea internetului asa ca reporteri clasici din toata lumea, feriti-va!